Bani de la stat pentru bunicii care au grijă de nepoți.

0
329

 

Proiectul prin care bunicii vor primi bani de la stat pentru a avea grijă de nepoți intră la vot în Senat. Acesta prevede acordarea unei indemnizații de 650 de lei.Proiectul introduce „beneficiul social – indemnizația pentru creșterea nepotului/nepoatei”. Astfel, pe perioada acordării stimulentului de inserție, oricare dintre buni beneficiază de această indemnizație, dacă se află în relații de rudenie firească sau de adopție cu nepotul/nepoata, are acordul părinților copilului și se ocupă de creșterea și îngrijirea acestuia.Sunt luate în considerare situațiile în care mamele revin la serviciu înainte de încheierea perioadei de doi sau trei ani în care primesc indemnizație pentru creșterea copilului. Concomitent, mama încasează stimulentul de inserție, reglementat de legislația în vigoare, tot de 650 de lei .Cererile pentru indemnizația destinată creșterii nepoților se vor putea depune la primăria din orașul de domiciliu și vor fi însoțite, pe lângă actul de identitate al solicitantului și certificatul de naștere al copilului pentru care se solicită dreptul, de acte doveditoare ale calității de bunic al copilului respectiv și de acordul scris al părinților.332330_main

Nici un comentariu

Lasati un mesaj