590 de copii din Sebeș primesc zilnic masă caldă sau pachet alimentar

0
198

590 de preșcolari și elevi din Sebeș vor beneficia, în perioada septembrie-decembrie, de o masă caldă sau de un pachet alimentar, prin Programul Național „Masă sănătoasă”.

Primăria Sebeș a finalizat achiziția pentru serviciile de catering, valoarea contractului fiind de aproximativ 507 mii de lei.Dintre cei 590 de beneficiari, 275 vor primi zilnic o masă caldă, iar 315 vor primi un pachet alimentar însoțit de fruct.Masa este acordată doar copiilor prezenți la cursuri, în cele 69 de zile de școală din perioada septembrie-decembrie. În vacanțe și în zilele libere legale, programul nu se aplică.Valoarea maximă alocată este de 16 lei și 50 de bani pentru fiecare beneficiar, sumă care include atât prepararea alimentelor, cât și transportul.Meniurile sunt stabilite în conformitate cu recomandările Institutului Național de Sănătate Publică și includ preparate precum supe și ciorbe, carne cu legume, pilaf, piureuri, preparate vegetariene și sandvișuri.

Cine beneficiază de program

Contractul de catering vizează un total de 590 de beneficiari pe zi, împărțiți astfel:

  • Grădinița cu Program Prelungit Nr. 4 (str. I. L. Caragiale nr. 1) – 75 de porții de masă caldă zilnic, dintre care una este vegană (ovo-lacto-vegetariană);
  • Grădinița cu Program Normal Nr. 6 (str. Mihai Viteazu nr. 24) – 50 de preșcolari;
  • Liceul cu Program Sportiv „Florin Fleșeriu”, clasele pregătitoare – a IV-a, inclusiv programul „A doua șansă” nivel primar – 150 de elevi cu masă caldă;
  • Liceul cu Program Sportiv „Florin Fleșeriu”, nivel gimnazial (clasele V–VIII) – 115 elevi, care primesc pachet alimentar însoțit de fruct;
  • Liceul cu Program Sportiv „Florin Fleșeriu”, clasele IX–XII – 200 de elevi, tot cu pachet alimentar și fruct.

Nici un comentariu