Ministerul Energiei, împreună cu alte ministere, lucrează la aceste măsuri, deoarece acum sunt sprijiniţi toţi consumatorii, în funcţie de nivelul de consum. Anunțul a fost făcut de ministrul Energiei, Sebastian Burduja.„Pentru cazurile familiilor cu condiţii sociale, socio-economice care nu le permit să-şi acopere costurile, lucrăm deja la ţintirea acestor măsuri împreună cu alte ministere. Pentru că nu ţine doar de Ministerul Energiei, ci şi de Ministerul Muncii, Ministerul de Finanţe. Astfel încât să facem exact ceea ce ne-a solicitat şi Comisia Europeană: să ţintim măsurile de sprijin pentru familiile care au nevoie de ele.Pentru că acum, aşa cum ştiţi, noi sprijinim toţi consumatorii în funcţie de nivelul de consum. Deci, dacă cineva deţine un apartament în Primăverii şi are consum de sub 100 de KWh pe lună, plăteşte acelaşi tarif ca o familie cu cinci copii din Ferentari”, a explicat ministrul, potrivit Agerpres.
Întrebat dacă se are în vedere o modificare a legislaţiei privind consumatorii vulnerabili, ministrul a răspuns că „da, cu predilecţie pentru sectorul energetic”.
Asociaţia Furnizorilor de Energie din România – AFEER a solicitat autorităţilor să demareze urgent pregătirile pentru re-liberalizarea preţurilor la energie electrică şi gaze naturale, pentru a nu crea haos în piaţă şi a da posibilitatea economiei şi populaţiei să se re-adapteze.
Pentru a nu crea haos în piaţă, solicităm autorităţilor demararea pregătirilor privind re-liberalizarea preţurilor la energie electrică şi gaze naturale, astfel încât aceasta să se desfăşoare lin, calm, dând posibilitatea economiei, dar şi oamenilor, să se re-adapteze. Numai aşa vom putea beneficia cu toţii de preţuri corecte la energie şi gaze”, a declarat Laurenţiu Urluescu, preşedintele AFERR.
Potrivit legislaţiei, consumatorii casnici şi industriali beneficiază de energie electrică la preţuri de maximum 1.300 lei/MWh, care includ toate componentele (tarifele de reţele, certificate verzi, bonus de cogenerare, accize, TVA).
Plafonarea/compensarea facturilor de la bugetul de stat se realizează în două etape:în prima etapă, furnizorii plătesc din banii proprii către producători, transportatori, distribuitori şi bugetul de stat (TVA şi accize) diferenţa între preţul final plătit de consumatori şi cel al pieţei,în etapa a doua, furnizorilor le sunt decontate de la buget sumele cheltuite pentru statul român, explică reprezentanţii AFEER.
În prezent, facturile sunt plafonate în funcție de consum:0,68 lei pe kWh pentru consum sub 100 kWh;0,8 lei pe kWh pentru consum între 100 și 250 kWh si 1,3 lei pe kWh, pentru consum mai mare.
Furnizori spun că prețul 0,68 lei pe kWh nu acoperă toate cheltuielile, luând în calcul toate prețurile din piață. Revenirea la piața liberă va duce la o creștere serioasă a facturilor pentru cei care până acum plăteau acest preț, potrivit AFEER.„În valoare absolută, este vorba de circa 30 de lei, adică echivalentul unui pachet, unui pachet și jumătate de țigări. În valoare relativă, ar putea însemna 100%, în funcție de zona de distribuție unde se află clienții”, au arătat reprezentanții AFEER, potrivit hotnews.ro.
Aceștia au făcut apel la autorități să simplifice schema de ajutor pentru consumatorii vulnerabili, pentru care această revenire la piața liberă ar însemna o povară în plus.