CASA ȘI MUZEUL FANFAREI DIN PETREȘTI – UN PROIECT DE SUFLET AL SEBEȘULUI

0
164

Acum când împlinește 145 de ani de activitate neîntreruptă, Fanfara din Petrești se mândrește cu un sediu proaspăt renovat și care, pe lângă spațiile rezervate repetițiilor și păstrării instrumentelor și a uniformelor, găzduiește o expoziție retrospectivă care îi ilustrează istoricul, precum și rolul important pe care l-a jucat, de-a lungul timpului, în viața comunității.

Clădirea, situată în proximitatea bisericii evanghelice, are subsol și parter și o învelitoare în două ape. A fost construită (sau refăcută radical) la începutul secolului XX, pe locul unei case mai vechi, reprezentate pe hărțile militare austriece datând din secolul al XIX-lea. A adăpostit pentru o lungă perioadă de timp grădinița romanescă din Petrești, iar după 1989 a ajuns în administrarea Școlii Gimnaziale din localitate.

Aflată în căutarea unui sediu care să ofere condiții propice desfășurării repetițiilor și în care să se poată păstra, fără riscul să fie deteriorate, instrumentele și uniformele, Asociația „Fanfara Petrești”, încă din primele luni  ale anului 2013, a început demersurile pentru a obține această clădire. De altfel, în perioada imediat următoare au început lucrări de renovare a edificiului. Acesta urma să găzduiască și un mic muzeu, iar întregul proiect trebuia finalizat până în vara anului  2014, când urma aniversarea a 135 de ani de activitate a Fanfarei din Petrești. În data de 5 mai 2014, odată cu semnarea contractului de comodat, fanfara intra în posesia noului sediu. Într-o primă fază, a beneficiat doar de două încăperi din clădirea alocată, una pe post depozit, iar cealaltă, de mai mari dimensiuni, adăpostind micul muzeu al fanfarei. Patrimoniul acestuia, constând în uniforme, fotografii și bunuri specifice activității unei fanfare, s-a constituit în urma donațiilor făcute de membrii și de apropiații fanfarei, iar expoziția a fost vernisată în data de 16 august 2014, în cadrul activităților organizate pentru a marca 135 de ani de activitatea a Fanfarei din Petrești și 65 de ani a Fanfarei copiilor.

Din anul 2024, Casa Fanfarei este administrată de Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș, iar recent s-au încheiat lucrările de renovare a acesteia. Astfel, acum, la aniversarea a 145 de activitate, fanfara deține un sediu modern și încăpător, dotat corespunzător pentru activitățile pe care le desfășoară și cu o expoziție muzeală care își așteaptă vizitatorii.

Activitățile Fanfarei din Petrești sunt susținute de Primăria Municipiului Sebeș și de Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș.

Nici un comentariu