Lucrări de reparații și modernizare pe tronsonul de legătură dintre Piața Dacia și strada Aviator Olteanu.

0
88

Serviciul Public de Administrare a Patrimoniului intervine în această perioadă pentru reabilitarea carosabilului și refacerea trotuarelor.Lucrările au ca scop îmbunătățirea legăturii dintre zona comercială a Pieței Dacia și strada Aviator Olteanu, astfel încât circulația să se desfășoare în condiții mai sigure.

În funcție de etapele de execuție, precum decopertarea sau asfaltarea, circulația poate fi restricționată, parțial sau total, pe tronsonul respectiv.Șoferii sunt sfătuiți să aleagă rute alternative pentru a evita eventualele blocaje.

Potrivit autorităților, lucrările ar urma să fie finalizate sâmbătă, 26 septembrie.Reprezentanții Serviciului Public de Administrare a Patrimoniului își cer scuze pentru disconfortul creat și le mulțumesc locuitorilor și participanților la trafic pentru înțelegere.

Nici un comentariu