Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat că până în jurul datei de 1 decembrie va fi dat în folosinţă tronsonul Bascov – Băiculeşti din autostrada A1 Sibiu – Piteşti. Termenul de finalizare, conform contractului, ar trebui să fie septembrie 2025, sunt aproximativ 30 de kilometri de autostradă. La ce am văzut azi, împreună cu colegii mei de la Ministerul Transporturilor, pot să vă spun că sunt undeva în jur de 80% gata (lucrările – n.r.) şi sunt extrem de optimist că până undeva în jurul datei de 1 decembrie, vom putea da în circulaţie cel puţin jumătate din aceast tronson, adică primii 16-17 kilometri de la Bascov, de unde se intră pe Valea Oltului până la descărcarea de la Băiculeşti”, a afirmat Sorin Grineanu, citat de Agerpres. Ministrul Transporturilor a precizat că pe celălat tronson, de la Curtea de Argeş la Tigveni, lucrările înaintează bine, cele două tunele fiind efectuate în proporţie de peste 50%. El a menţionat că dacă se va merge în acest ritm, lucrările ar putea fi finalizate la sfârşitul anului viitor, deşi termenul de finalizare a lucrărilor este luna mai a anului 2026.