Primăria Municipiului Sebeș a organizat joi, 16.04.2026, dezbaterea publică privind proiectul de hotărâre care prevede interzicerea jocurilor de noroc pe raza municipiului, subiect care a atras o participare diversă din partea instituțiilor, operatorilor economici și societății civile. Conform datelor prezentate în cadrul proiectului, pe raza municipiului funcționează 14 locații în care se desfășoară activități de jocuri de noroc, inclusiv două sedii deținute de Loteria Română, dintre acestea șapte fiind amplasate la parterul blocurilor de locuințe. De asemenea, în acest sector sunt angajate aproximativ 46 de persoane la nivel local.Autoritățile locale au precizat că aceste puncte de lucru nu dețin acorduri de funcționare emise de primărie, întrucât activitatea era autorizată exclusiv la nivel național de către Comitetul de Supraveghere al Oficiului Național al Jocurilor de Noroc, în baza legislației în vigoare.
Proiectul de hotărâre care a determinat organizarea acestei dezbateri are la bază modificările legislative recente introduse prin Ordonanța de Urgență a Guvernului, care oferă autorităților locale posibilitatea de a decide dacă pe teritoriul unităților administrativ-teritoriale pot fi desfășurate activități de jocuri de noroc. Această modificare a deschis pentru prima dată posibilitatea reglementării directe, la nivel local, a acestui tip de activitate.La dezbaterea organizată de Primăria Sebeș au participat reprezentanți ai administrației locale, consilieri locali, reprezentanți și angajați ai societăților deținătore de licențe pentru jocuri de noroc, reprezentanți ai Loteriei Române, precum și aproximativ 10 reprezentanți ai societății civile. Reprezentanții industriei jocurilor de noroc au subliniat că legislația interzice accesul minorilor în sălile de jocuri și au amintit existența procedurii de autoexcludere pentru persoanele care consideră că au probleme legate de dependență, prin care acestea își pot interzice accesul în astfel de locații.De asemenea, aceștia au arătat că interzicerea sălilor fizice nu ar elimina fenomenul, ci ar putea determina migrarea jucătorilor către mediul online, considerat mai puțin reglementat și mai dificil de controlat din punct de vedere legal și fiscal.
Întâlnirea a avut ca scop analizarea impactului social și economic al unei eventuale interdicții, precum și colectarea opiniilor tuturor părților implicate.Documentul supus dezbaterii prevede interzicerea organizării și exploatării activităților de jocuri de noroc pe raza Municipiului Sebeș, cu o excepție tranzitorie pentru operatorii economici care dețin autorizații valabile emise de ONJN la momentul intrării în vigoare a hotărârii, aceștia putându-și continua activitatea doar până la expirarea licențelor existente, fără posibilitatea prelungirii. Decizia este fermă! ,,La Sebeș vor fi interzise jocurile de noroc” anunță primarul Dorin Nistor!
Inițiativa Sebeșului se înscrie într-un trend național mai larg de reglementare sau restricționare a jocurilor de noroc la nivel local, iar dezbaterea a evidențiat interesul ridicat al tuturor părților implicate, de la autorități și operatori economici până la societatea civilă.




















