A fost lansată licitația pentru un prim tronson din proiectul Autostrada Unirii, cel care ar urma să unească Moldova și Transilvania

0
1932

O nouă autostradă, în România: Un prim tronson din proiectul Autostrada Unirii, cel care ar urma să unească Moldova și Transilvania, până la ieșirea din țară către Ucraina și Reapublica Moldova a fost lansat în licitație de către autoritățile statului român. Este unul dintre cele mai mari proiecte de infrastructură asumate de statul român după 1989. Comisia Națională de Strategie și Prognoză a lansat la licitație, pe SICAP, contractul de execuție pentru autostrada Târgu Neamț – Iași, prima secțiune din Târgu Mureș – Târgu Neamț – Iași – Ungheni, denumită autostrada Unirii, care are ca scop legarea prin infrastructură complexă a României de Republica Moldova.Această secțiune de autostradă va fi construită în parteneriat public – privat și costă 4,7 miliarde de lei, adică 1 miliard de euro pentru 61 de kilometri. Parteneriatul Public Privat, presupune că statul pune la dispoziție terenul, cu eventualele exproprieri făcute, și toate avizele necesare, iar investitorul selectat efectuează lucrările pe banii lui, urmând să exploateze autostrada un anumit număr de ani, în acest caz, 30. După această perioadă, magistrala revine statului. Proiectarea și execuția vor dura 4 ani.În acest moment, România are puțin peste 800 de kilometri de autostradă, însă această cifră ar urma să crească serios în următorii doi ani. O spun atât directorul Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) cât și ministrul transporturilor, Răzvan Cuc, care a girat în repetate rânduri cele afirmate de Narcis Neaga, șeful CNAIR. Concret, dacă lucrurile merg bine, anul acest ar urma să se mai inaugureze încă 117 km de autostradă, astfel încât să ajungem la circa 930 de km, urmând ca la finalul anlui 2020 să avem peste 1000 de km de autostradă.De menționat că, în 2018, s-au dat în folosință doar 60 de km de autostradă, parte din aceștia terminați încă din 2017.

 

autostrada-unirii-harta

Nici un comentariu

Lasati un mesaj