Proiect de modificare a Codul Muncii pentru program de lucru flexibil!

0
1632

Mai multe variante de stabilire a unui program de lucru flexibil pentru angajați sunt promovate printr-un proiect ce propune completarea Legii 53/2003 – Codul Muncii, astfel încât legislația să fie adaptată contextului economic actual.

Se propun mai multe programe de lucru, printre care ”banca orelor de muncă”, ”anul sau săptămâna de lucru comprimat/ă” sau ”munca în regim de gardă – ”on call” ori ”partajarea locului/programului de muncă”, prin care angajatorul și salariatul să poată stabili de comun acord timpul, locația și modalitatea pentru desfășurarea activității.

”Actualul context economic influențat de măsurile excepționale adoptate în România determinate de pandemia de COVID-19 impun ca legislația muncii să devină mai flexibilă, în special în ceea ce priveşte soluțiile de flexi-muncă. De asemenea, atât mediul de afaceri cât şi salariații solicită de ani de zile relaxarea programelor de muncă, astfel încât să le acorde o mai mare flexibilitate. Din păcate, Codul Muncii nu a fost modificat de la apariția sa din 2003 în ceea ce priveşte soluțiile de flexi-muncă pe care le reglementează, deşi condițiile de piață, chiar şi fară efectele suplimentare ale pandemiei, o cereau”, se arată în expunerea de motive a proiectului.

De asemenea, în opinia inițiatorilor, ”relansarea economiei României poate fi făcută doar în condițiile în care vor fi implementate măsuri reale de adaptare şi flexibilizare a pieței muncii”, iar ”salariații să poată să realizeze un echilibru real intre viața familială şi locul de muncă”. Aceștia amintesc de condițiile speciale în ceea ce privește funcționarea școlilor/ creșelor/ grădinițelor, îngrijirea persoanelor vârstnice și alte schimbări care le cer mai multă implicare în viața de familie și grijă pentru protejarea sănătății.

Care sunt propunerile din proiect

Actul normativ prevede completarea / modificarea unor articole din Codul Muncii, astfel:

Art. 118.1 ”Banca orelor de muncă”

(1) Angajatorul poate stabili un program de muncă flexibil, bazat pe banca orelor de muncă efectuate de un salariat, cu acordul său, la solicitarea salariatului în cauză.

(2) Angajatorul şi salariatul stabilesc prin contractul de muncă durata timpului de muncă, exprimată ca numărul total de ore ce urmează a fi prestat de salariat într-o lună; aceasta va reprezenta banca orelor de muncă.

(3) În funcție de durata totală a timpului de muncă al salariatului, agreată conform alin. (2), se va stabili dacă salariatul lucrează cu normă întreagă sau în timp parţial.

(4) Durata zilnică a timpului de muncă este agreată de către angajator şi salariat la începutul fiecărei luni sau la începutul fiecărei săptămâni, astfel încât la finalul lunii numărul cumulat de ore să fie egal on numărul agreat în banca orelor de muncă. Angajatorul va ţine evidenta programului de lucru astfel agreat conform art. 119 alin. (2).

(5) Angajatorul şi salariatul au libertate totală de a stabili numărul de ore ce vor fi lucrate efectiv de salariat pe zi, acestea fiind contabilizate zilnic în banca orelor de muncă. Media orelor de lucru nu poate depăşi 40 de ore pe săptămână, cu respectarea dispozițiilor art. 113 al . (2) şi 114.

(6) Angajatorul şi salariatul pot conveni ca orele astfel prestate să fie prestate la sediul angajatorului, de la domiciliul salariatului sau în alt loc decât locul de muncă organizat de angajator, folosind tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor.

Art. 118.2 ”Săptămâna de lucru comprimată”

(1) Angajatorul poate stabili un program de muncă flexibil, de tipul săptămânii comprimate, cu acordul sau la solicitarea salariatului în cauză.

(2) Angajatorul şi salariatul stabilesc prin contractul de muncă repartizarea programului de lucru, astfel încât din comprimarea zilolor de muncă salariatului să îi rezulte o zi în de repaus săptămânal, raportată la fimpul de muncă agreat.

(3) Angajatorul şi salariatul au libertate totală de a stabili numărul de ore ca vor fi lucrate efectiv de salariat pe zi. Media orelor de lucru nu poate depăşi 40 de ore pe săptămână, cu respectarea dispoziţiilor art. 113 alin. (2) şi 114.

(4) Angajatorul va ţine evidenţa programului de lucru astfel agreat conform art. 119 alin. (2).

Art. 118.3 ”Munca în regim de gardă” („on call”)

(1) Angajatorul poate stabili un program de muncă flexibil, de tipul muncii în regim de gardă, cu acordul sau la solicitarea salariatului în cauză.

(2) Munca în regim de gardă se efectuează de salariat, de regulă, în ture, salariatul putându-şi desfăşura activitatea la sediul angajatorului, la sodiul unui terţ, de la domiciliu sau în alt loc decât locul de muncă organizat de angajator, folosind tehnologia informaţiei şi comunicațiilor.

(3) Salariatul va putea lucra în regim de gardă cu normă întreagă sau cu timp parţial, în funcţie de durata timpului de muncă agroată în contractual individual de muncă.

(4) Pe toată perioada muncii în regim do gardă salariatul va fi la dispoziţia angajatorului, acesta având oricând posibilitatea să cheme salariatul la locul de muncă sau la sediul unui terț pentru a presta muncă pe bază de intervenţie sau să-i solicite prestarea muncii prin mijloace de comunicare la distanţă, în orice moment din timpul de lucru prestat în regim de gardă.

(5) Programul de muncă în regim de gardă poate funcţiona numai cu respectarea dispoziţiilor art. 112 şi 114.

Art. 118.4 ”Munca în regim de permanenţă”

(1). Angajatorul poate stabili un program de muncă flexibil, de tipul muncii în regim de permanenţă, cu acordul sau la solicitarea salariatului în cauză.

(2) Angajatorul şi salariatul stabilesc prin contractul de muncă repartizarea programului de lucru, în ture lungi de două sau trei săptămâni, în care salariaţii nu vor putea părăsi perimetrul locului de muncă al angajatorului, fiindu-le asigurată hrana şi cazarea.9156fd3c0ce39669b7ae26149c7483ab-1063x560-00-86

Nici un comentariu

Lasati un mesaj