În urma desfășurării lucrărilor Consiliului Director, s-a hotărât chemarea la miting a tuturor nevăzătorilor și apropiaților acestora care vor să participe la mitingul din 19 septembrie 2024.Asociaţia Nevăzătorilor din România va organiza un miting de protest cu privire la noua Lege a pensiilor, în data de 19 septembrie, în intervalul 10.00 – 15.00, în alveola centrală din Piaţa Victoriei din Bucureşti.ANR consideră că noua Lege a pensiilor nr. 360/2023 aduce „prejudicii majore” persoanelor cu dizabilități vizuale. „Concret, noile decizii de pensie pe care nevăzătorii le primesc au valori cu 60% – 80% mai mici decât pensiile aflate în plată, fapt revoltător și inacceptabil!Conform atât vechiului act normativ în materie, Legea nr. 263/2010, cât și Legii nr. 360/2023, intrată în vigoare la 1 septembrie, pentru a se putea pensiona, nevăzătorii trebuie să lucreze un număr de ani echivalent cu o treime din stagiul de cotizare.
Diferența vine din faptul că în trecut această treime era cuprinsă în formula de calcul drept stagiu complet, în vreme ce acum ea este în mod greșit socotită strict în baza contribuțiilor plătite. Așadar, cu toate că și Legea nr. 360/2023 recunoaște ca excepție situația persoanelor cu deficiență vizuală gravă, ea nu ține cont de această particularitate în formula de calcul.Aplicarea mecanică a principiului contributivității are pentru comunitatea persoanelor cu dizabilități vizuale consecințe foarte grave, chiar dramatice”, arată conducerea ANR.Deciziile de recalculare conform prevederilor Legii nr. 360/2023 diminuează pensiile nevăzătorilor cu 60% – 80%. Este adevărat că pensia în plată nu se modifică, însă în viitor ea nu se va putea indexa pentru o lungă perioadă de timp, astfel încât puterea de cumpărare a oamenilor va scădea treptat. Pentru a da aici doar un exemplu din miile posibile, o doamnă, pensionată după 12 ani de muncă, a realizat 10,695 puncte.Pensia actuală, de 2.174 de lei, scade, conform prevederilor noii legi, la 867 de lei, adică mai puțin decât indemnizația socială pentru pensionari (1.281 de lei). Pe viitor, toate indexările care vor fi acordate, inclusiv cele menite să acopere inflația, vor viza pensia stabilită prin noua decizie, adică 867 de lei, până când aceasta va ajunge la nivelul celei aflate în plată, adică 2.174 de lei. În consecință, pentru mulți ani de acum înainte pensia doamnei va rămâne înghețată”, avertizează conducerea ANR.,,Precizăm că toți nevăzătorii pensionați la limită de vârstă sunt puternic afectați de noua formulă de calcul, indiferent de domeniul în care au lucrat, fapt ce aduce atingere pe termen lung atât statutului lor social, cât și dreptului la o viață demnă.Chiar mai gravă este situația persoanelor cu deficiență vizuală care se vor pensiona după data intrării în vigoare a acestui act normativ. Aceasta întrucât vor avea pensii semnificativ mai mici față de cele care s-ar pensiona acum, folosind prevederile legii în vigoare, în condiții identice de salarizare și de stagiu de cotizare. Or, o asemenea situație generează în mod firesc o nemulțumire foarte puternică în rândul celor ce sunt încadrați în muncă.Totodată, punerea în practică a formulei de calcul va conduce, inevitabil, la pensionarea până la 1 septembrie a.c. a tuturor angajaților deficienți de vedere care îndeplinesc condițiile, iar acest fapt va însemna scăderea dramatică a gradului de ocupare, și așa foarte redus, din cauza absenței locurilor de muncă adaptate.Astfel, nici integrarea socială, care se realizează pe deplin numai prin muncă, nici egalitatea de șanse, principiu ordonator al societății noastre, nu mai au vreo relevanță, în pofida angajamentelor internaționale semnate de România, inclusiv Convenția ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilități, ratificată prin Legea nr. 221/2010”, arată ANR.
Față de această situație foarte gravă, organizăm ample manifestații de protest pe 19 septembrie, între orele 10.00 – 15.00, la București, în Piața Victoriei – alveola centrală. Pe lângă nevăzători din întreaga țară și apropiați ai lor, familii, rude, prieteni, sunt bineveniți toți cei ce doresc să susțină această cauză.În paralel, vom continua demersurile instituționale pe lângă autorități, cu convingerea că responsabilii din structurile guvernamentale vor decide, fie și în ceasul al doisprezecelea, să trateze cu seriozitate și hotărâre această problemă acută pentru noi.Totodată, vom analiza oportunitatea unor acțiuni juridice, pornind de la contestarea individuală a deciziilor și până la invocarea neconstituționalității articolelor de lege”, se mai scrie în postarea ANR.