Cotizarea la Pilonul II de pensii, optionala!Sumele starnse pot fi transferate la sistemul public de pensii.

0
1543

pilonii_f7ym Românii care au cotizat cel puțin 5 ani la Pilonul II de pensii vor putea să înceteze plata acestor contribuții pentru a-și transfera integral contribuțiile în sistemul public de pensii. Norma, care stabilește procedura de încetare a plății contribuțiilor la Pilonul II de pensii, urmează să fie publicată pe site și transmisă spre publicare Monitorului Oficial.Potrivit proiectului de normă, document care a fost supus dezbaterii publice în această lună, participanții care au cotizat cel puțin 5 ani la Pilonul II de pensii vor putea face o cerere de încetare a plăților contribuțiilor la acest sistem către administratorii fondurilor de care aparțin, solicitare care își va face efectul începând cu contribuțiile aferente lunii în care a fost depusă.Proiectul prevede că fondurile deținute până la data transferului în sistemul public de pensii vor rămâne în contul personal al participantului până la deschiderea dreptului la pensia privată.Participanții care vor dori să-și exercite această opțiune ar trebui să ia în calcul și riscurile la care se vor expune mutându-și contribuțiile în sistemul public de pensii (Pilonul I), sistem în care actualii angajaţi plătesc pentru pensionarii de acum și a cărui sustenabilitate este serios afectată pe termen lung de procesul de îmbătrânire a populației și a unui număr tot mai mic de angajați care să susțină pensionarii.

Nici un comentariu

Lasati un mesaj