Fosta ,,baie populara” din Sebeș, se va transforma în Centru comunitar multifuncțional.

0
1837

Consilierii locali din Sebeș au aprobat recent proiectul tehnic actualizat și devizul general actualizat pentru obiectivul de investiții „Amenajare imobil strada Mihai Viteazul nr. 39, pentru Centru comunitar multifuncțional Sebeș”.

Potrivit documentației, clădirea se află în zona centrală a municipiului Sebeș, pe o parcelă localizată între strada Mihai Viteazul și strada Peneș Curcanul, în partea de Est a vecinătății centrului istoric.

Clădirea este o construcție nefolosită care a îndeplinit funcțiunea de clinică de fizioterapie și baie publică până în anul 1990, când a fost dezafectată. Regimul de înălțime al clădirii este diferit, de la S + P + 1E la P și în plan prezintă forma literei „L”. Clădirea este în prezent nefolosită, fapt ce a dus la degradarea accelerată a finisajelor, a instalațiilor cât și a structurii. Imobilul este format din 3 corpuri alipite (C1 – S+P+E, C2 – P, C3 – S+P).

Potrivit documentației, prin modul de abordare a conceptului arhitectural s-a urmărit o strânsă legătură a interiorului cu exteriorul precum și cu zidul cetății istorice. Astfel, este prevăzută o clădire S+P+E precum și o adiție menită să adăpostească spațiile Bibiliotecii Municipale. Adiția se face prin amplasarea pe traseul de acces dinspre limita sudică a terenului a unui corp de clădire (C4) care reprezintă atât aparatul de acces în funcțiunile bibliotecii precum și spații expoziționale.

Din cauza stadiului avansat de degradare pe care îl prezintă clădirea, se propun realizarea unor serii de intervenții asupra sitului ce se împart în etape de demolare, de reconstrucție și de adiție.

Etape propuse:

demolarea corpului C3

reconstruire și recompartimentare corpul C1

demolare parțială a corpului C2 – în zona de contact cu corpul C1 și recompartimentare

realizarea unui nou corp, C4, cu un regim de înălțime S/D + P

Construcția propusă va cuprinde următoarele spații:

Corpul C1

subsol

curte de lumină – bibliotecă

legătorie / atelier recondiționare

magazie

gol lift

hol

scară

scară bibliotecă

parter

zonă bar

hol circulații

hol primire

spațiu mentenanță

spațiu tehnic

centru-comunitar-multifunctional-sebes-biblioteca-pr1-e1646488150112

bibliotecă calculatoare

atelier multiplicare

hol circulații

spațiu mentenanță

Corpul C2

parter

 

spații administrative

grup sanitar

Corpul C4

subsol

acces principal + recepție

zone expo 1, 2, 3

garderobă

cameră pompe hidranți, spațiu tehnic, centrală detecție,

hol

casa scării

curte de lumină

parter

spațiu exterior

spațiu tampon

zone expo 4, 5

cameră proiector

terase necirculabile

casa scării

Spațiu exterior

gardene exterioare din beton

Suprafața construită propusă este de 513,76 mp, iar suprafața desfășurată propusă este de 926,46 mp.

Valoarea totală estimată este de 4.999.586,70 lei, fără TVA.

Nici un comentariu