Teren gratuit pentru tineri 2019. Cum poți obține teren gratuit de la Primărie și ce trebuie să faci

0
8030

Teren gratuit pentru tineri 2019. Anul acesta, tinerii care vor să își construiască o casă pot primi ajutor de la stat, prin acordarea, la cerere, a unui teren gratuit, însă trebuie să respecte anumite condiții, scrie avocatnet.ro.

Teren gratuit pentru tineri 2019. Tinerii care vor să își construiască o casă pot beneficia de teren gratuit din partea Primăriei, în baza legii 15/2003 privind sprijinul acordat tinerilor pentru construirea unei locuinţe proprietate personală.

Regulile pentru acordarea gratuită de teren pentru construirea unei case sunt incluse, în momentul de faţă, în Legea nr. 15/2003 privind sprijinul acordat tinerilor pentru construirea unei locuinţe proprietate personală.

Persoanele care au o vârstă cuprinsă între 18 şi 35 de aniau posibilitatea de a cere autorităţilor locale atribuirea unei suprafeţe de teren, în vederea construirii unei locuinţe proprii. Practic, terenul este acordat pentru folosinţă gratuită, atât timp cât există casa pe el, însă acesta poate fi cumpărat ulterior de la stat.

„Prezenta lege reglementează regimul atribuirii, la cerere, tinerilor cu vârsta cuprinsă între 18 şi 35 de ani a unei suprafeţe de teren, din terenurile aflate în domeniul privat al unităţilor administrativ-teritoriale, pentru construirea unei locuinţe proprietate personală. Atribuirea terenului se face în folosinţă gratuită pe durata existenţei locuinţei proprietate personală, în limita suprafeţelor disponibile, prin hotărâre a consiliului local al comunei, oraşului, municipiului sau sectorului municipiului Bucureşti în care este situat terenul”, prevede actul normativ, cu precizarea că atribuirea terenurilor este făcută într-o anumită ordine de prioritate, în funcţie de criteriile aprobate de fiecare consiliu local.

Suprafeţele terenurilor solicitate de tineri sunt acordate ţinându-se cont de localitatea despre care este vorba. Astfel, pentru municipii şi sectoarele Bucureştiului, suprafaţa minimă ce poate fi atribuită este de 150 de metri pătraţi, iar cea maximă – de300 de metri pătraţi. În cazul oraşelor, suprafeţele variază între 250 şi 400 mp, în timp ce în comune şi în sate suprafeţele variază între 250 şi 1.000 mp.

Fiecare localitate trebuie să inventarieze anual terenurile ce pot fi atribuite tinerilor, să le valideze prin hotărâre a consiliului local şi apoi să informeze cetăţenii cu privire la acestea, prin afişare la sediul consiliului local, după cum se arată în normele pentru aplicarea Legii nr. 15/2003.

Foarte important! Nu toate localitățile din România dispun de terenuri pentru tineri. Cei interesați de această facilitate ar trebui să întrebe direct la primăria localității dacă există asemenea terenuri alocate, pentru că numai acolo pot fi obținute informațiile.

Tinerii nu trebuie să deţină casă sau teren

Pentru a putea cere teren gratuit de la stat, tinerii trebuie să aibă cel puţin 18 şi cel mult 35 de ani. Iar la data depunerii şi la data rezolvării solicitării nu trebuie să fie proprietari ai unei locuinţe sau ai unui teren destinat construirii unei case, indiferent în ce localitate ar fi acestea. Totuşi, de reţinut este că autorităţile locale au dreptul să stabilească şi unele criterii suplimentare.

Cererea de atribuire a terenului se poate depune, conform Legii nr. 15/2003, la consiliul local al comunei, oraşului, municipiului sau sectorului municipiului Bucureşti în care îşi are domiciliul solicitantul şi trebuie să conţină prenumele, numele şi domiciliul acestuia. Pe lângă acest document (al cărui model este anexat articolului), tinerii mai trebuie să depună:

  • o copie a certificatului de naştere;
  • o copie a cărţii de identitate;
  • o declaraţie pe propria răspundere din care să reiasă că solicitantul nu deţine/n-a deţinut în proprietate o locuinţă/un teren destinat construirii unei locuinţe;
  • o declaraţie similară, însă care se depune la data rezolvării cererii.

În plus, normele de aplicare stabilesc că este nevoie şi de o declaraţie pe propria răspundere a părinţilor solicitantului. Mai exact, din aceasta trebuie să reiasă că părinţii nu deţin/n-au deţinut în proprietate, în ultimii zece ani, un teren cu o suprafaţă de peste 500 mp în mediul urban şi de peste 5.000 mp în mediul rural, indiferent de localitate.

În maximum 15 zile de la înregistrare, dosarul este analizat de către comisia specială locală ce se ocupă anual de inventarierea terenurilor şi de către consiliul local. Apoi, „în prima şedinţă ordinară consiliul local analizează dosarul fiecărui solicitant şi hotărăşte aprobarea cererii şi atribuirea terenului sau, după caz, respingerea acesteia”, scrie în normele Legii nr. 15/2003. În fine, punerea în aplicare a hotărârii consiliului local se face de către primar, pe bază de proces-verbal, în cel mult 15 zile de la data aprobării consiliului local.

Atenţie! Persoanele care, prin intermediul declaraţiei pe propria răspundere, declară lucruri false pot fi pedepsite cu închisoare sau cu amendă, potrivit Codului penal.

Dacă nu încep lucrările în termen de un an, tinerii pierd terenul

Odată atribuit un teren prin hotărâre a consiliului local, tinerii trebuie să înceapă construirea locuinţei în maximum un an, respectând prevederile legale referitoare la autorizarea executării lucrărilor de construcţii, este subliniat în Legea nr. 15/2003.

Dacă tinerii nu respectă termenul-limită sau dacă lucrările nu sunt făcute cu respectarea Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, aceştia pierd terenul acordat. Concret, în această situaţie, „prin hotărâre a consiliului local i se retrage beneficiarului dreptul de folosinţă asupra terenului atribuit”, conform Legii nr. 15/2003.

Construirea unei case presupune, potrivit Legii nr. 50/1991, parcurgerea unor etape obligatorii. Procesul începe cu cererea pentru emiterea certificatului de urbanism şi se încheie cu intabularea noii locuinţe, dar, pentru a parcurge toate etapele cu bine, viitorii proprietari trebuie să contacteze o serie întreagă de specialişti.

În mare, etapele construirii unei locuinţe sunt următoarele:

  • obţinerea certificatului de urbanism;
  • obţinerea avizelor şi acordurilor necesare;
  • întocmirea documentaţiilor şi proiectelor tehnice;
  • obţinerea autorizaţiei de construire;
  • executarea lucrărilor şi verificarea calităţii acestora;
  • terminarea lucrărilor şi intabularea locuinţei.

Important! În altă ordine de idei, Legea nr. 15/2003 mai stabileşte că, după ce sunt gata lucrările la casă, proprietarul acesteia poate cere să-i fie vândut terenul atribuit. În acest caz, decizia de vânzare se ia prin hotărâre a consiliului local, iar preţul se stabileşte în urma unei expertize tehnice.img

 

Nici un comentariu

Lasati un mesaj