Ce inseamna Starea de urgenta si ce masuri exceptionale pot lua autoritatile

0
1555

Starea de urgenta, decretata in Romania de presedintele Klaus Iohannis incepand de saptamana viitoare, este reglementata de articolul 93 al Constitutiei Romaniei, dar si de Ordonanta de urgenta numarul 1 din 1999. Ordonanta spune ca starea de urgenta se poate impune pe o perioada de cel mult 30 de zile si prevede masuri exceptionale economice sau de ordine publica.

Iata ce spune articolul mentionat din Legea fundamentala: „(1) Presedintele Romaniei instituie, potrivit legii, starea de asediu sau starea de urgenta in intreaga tara ori in unele unitati administrativ-teritoriale si solicita Parlamentului incuviintarea masurii adoptate, in cel mult 5 zile de la luarea acesteia. (2) Daca Parlamentul nu se afla in sesiune, el se convoaca de drept in cel mult 48 de ore de la instituirea starii de asediu sau a starii de urgenta si functioneaza pe toata durata acestora”.

Daca Parlamentul incuviinteaza aceasta stare de urgenta, cadrul legal dupa care vor functiona lucrurile este dat de OUG 1/1999.

Acest ultim act normativ stabileste foarte clar faptul ca „Starea de asediu si starea de urgenta sunt masuri exceptionale care se instituie in cazuri determinate de aparitia unor pericole grave la adresa apararii tarii si sigurantei nationale sau a democratiei constitutionale ori pentru prevenirea, limitarea si inlaturarea urmarilor unor dezastre”.Articolul 3 al OUG spune ca vor fi impuse masuri cu caracter politic, economic, social si de ordine publica, instituit in intreaga tara sau in anumite zone ori in unele unitati administrativ-teritoriale, in urmatoarele situatii:

a) existenta unor amenintari la adresa sigurantei nationale sau democratiei constitutionale, ceea ce face necesare apararea institutiilor statului de drept si mentinerea sau restabilirea starii de legalitate;

b) iminenta producerii ori producerea unor dezastre, ceea ce face necesare prevenirea, limitarea si inlaturarea efectelor acestora.

„Pe durata starii de asediu si a starii de urgenta, proportional cu gravitatea situatiei ce a determinat instituirea acestora si numai daca este necesar, poate fi restrans exercitiul unor drepturi sau libertati fundamentale inscrise in Constitutie, cu acordul ministrului justitiei”, spune OUG mentionata anterior.

Ordonanta spune ca starea de urgenta se poate impune pe o perioada de cel mult 30 de zile.

„In raport cu evolutia situatiilor de pericol se poate trece de la starea de urgenta la starea de asediu si de la starea de asediu la mobilizare sau la starea de razboi, cu respectarea prevederilor constitutionale si ale prezentei ordonante de urgenta”, conform actului normativ.

Decretul de instituire a starii de urgenta trebuie sa prevada urmatoarele:a) motivele care au impus instituirea starii;
b) zona in care se instituie;
c) perioada pentru care se instituie;
d) drepturile si libertatile fundamentale al caror exercitiu se restrange, in limitele prevederilor constitutionale si ale art. 4 din prezenta ordonanta de urgenta;
e) autoritatile militare si civile desemnate pentru executarea prevederilor decretului si competentele acestora;
f) alte prevederi, daca se considera necesare.

Responsabilul de gestionarea masurilor, in cazul instituirii starii de urgenta, revine, in principal, Ministerului de Interne.

„Pentru aplicarea dispozitiilor prezentei ordonante de urgenta, precum si a masurilor prevazute in decretul de instituire a starii de asediu sau a starii de urgenta, autoritatile civile si militare au urmatoarele atributii si raspunderi:

a) sa intocmeasca planurile de actiune si planurile de ridicare graduala a capacitatii de lupta, in conformitate cu ordinele si instructiunile proprii;
b) sa dispuna depunerea temporara a armelor, munitiilor si materialelor explozive aflate asupra populatiei si sa procedeze la cautarea si ridicarea lor; la incetarea masurii exceptionale, acestea vor fi inapoiate celor in drept sa le detina; sa dispuna inchiderea temporara a societatilor care comercializeaza arme si munitii si sa instituie paza acestora;
c) sa limiteze sau sa interzica circulatia vehiculelor sau a persoanelor in anumite zone ori intre anumite ore si sa elibereze, in cazuri justificate, permise de libera circulatie;
d) sa efectueze perchezitii oriunde si oricand este nevoie;
e) sa efectueze razii;
f) sa exercite in mod exclusiv dreptul de a autoriza desfasurarea adunarilor publice, a manifestatiilor sau marsurilor;
g) sa evacueze din zona supusa regimului starii de asediu sau de urgenta persoanele a caror prezenta nu se justifica;
h) sa dirijeze persoanele evacuate sau refugiate pe directiile si in zonele stabilite si sa tina evidenta acestora;
i) sa protejeze informatiile cu caracter militar destinate a fi comunicate prin mass-media; informatiile cu privire la starea de asediu sau la starea de urgenta, cu exceptia celor referitoare la dezastre, se dau publicitatii numai cu avizul autoritatilor militare; mijloacele de comunicare in masa, indiferent de natura si de forma de proprietate; sunt obligate sa transmita; cu prioritate, mesajele autoritatilor militare, la cererea acestora;
j) sa dispuna inchiderea temporara a unor statii de distribuire a carburantilor, a unor restaurante, cafenele, cluburi, cazinouri, sedii ale asociatiilor si ale altor localuri publice;
k) sa suspende temporar aparitia sau difuzarea unor emisiuni ale posturilor de radio ori de televiziune;
I) sa asigure paza militara a sediilor autoritatilor publice centrale si locale, a statiilor de alimentare cu apa, energie, gaze, de radio si de televiziune, precum si a unor agenti economici sau obiective de importanta nationala; cand situatia impune, dispun oprirea temporara a alimentarii cu gaze, energie si apa potabila, dupa caz;
m) sa dispuna rationalizarea alimentelor si a altor produse de stricta necesitate;
n) sa emita ordonante militare;
o) sa interzica circulatia rutiera, feroviara, maritima, fluviala si aeriana pe diferite rute;
p) dreptul de a ordona unitatilor Ministerului de Interne competente sa efectueze retineri pe timp de 24 de ore. Arestarea persoanei retinute se poate face pe baza mandatului dat de procurorul delegat”, arata Articolul 20 al OUG 1/1999.238ed5623a9c8aeead

Nici un comentariu

Lasati un mesaj