Poluarea din trafic omoara anual peste 23.000 de romani si ne costa miliarde de euro

0
1869

Valoarea costurilor anuale generate la bugetul sanatatii in Romania de bolile provocate de poluarea din traficul rutier se ridica la 1,12 miliarde de euro, arata datele centralizate de Observatorul Roman de Sanatate (ORS) intr-un raport publicat recent.

Potrivit sursei citate, masinile diesel sunt responsabile pentru 70% din costurile poluarii din trafic, iar realizatorii studiului atrag atentia ca, din cauza aerului poluat, in Romania se pierd mai multi ani de viata sanatoasa decat in India.

Astfel, aerul poluat omoara anual peste 23.000 de romani, provocand boli precum cancer pulmonar, boala cardiaca ischemica, accident vascular cerebral, infectii respiratorii inferioare si boala pulmonara obstructiva cronica.

Observatorul Roman de Sanatate (ORS) a analizat activitatea autoritatilor locale din cele mai mari zece orase romanesti si actiunile concrete intreprinse de acestea pentru a reduce poluarea aerului.

Conform concluziilor cercetarii, niciuna dintre marile primarii din Romania nu a reusit sa acumuleze macar jumatate din scorul maxim posibil acordat pentru actiunile antipoluare.

Astfel, in timp ce primariile care actioneaza cel mai decis in directia reducerii poluarii sunt cele din Cluj-Napoca, Timisoara si Galati, cel mai putin preocupate de reducerea poluarii si efectele acesteia asupra sanatatii locuitorilor sunt primariile Ploiesti, Constanta si Craiova.

In ceea ce priveste Bucurestiul, acesta este cea mai aglomerata capitala europeana si se situeaza pe locul 5 in randul capitalelor cu cel mai aglomerat trafic din lume.

Datele Organizatiei Mondiale a Sanatatii (OMS), incluse in raportul ORS, releva faptul ca valoarea costurilor anuale generate la bugetul sanatatii in Romania de bolile provocate de poluarea din traficul rutier este de 1,12 miliarde de euro. In acelasi timp, masinile diesel sunt responsabile pentru 70% din costurile poluarii din trafic, in tara noastra.

Statistica oficiala a OMS si a Comisiei Europene arata ca traficul supra-aglomerat din marile orase din Romania s-a transformat intr-o grava problema de sanatate publica. Astfel, Romania este a 5-a tara ca numar de ani de viata sanatoasa pierduti din cauza poluarii aerului din cele 28 de state ale Uniunii Europene (UE) . Poluarea aerului omoara de 10 ori mai multi romani decat accidentele rutiere si doar in anul 2016 un numar de 23.960 decese premature s-au produs in Romania din cauza poluarii cu particule in suspensie (PM10) . In plus, 8.430 decese premature se produc din cauza poluarii cu NOx, principala sursa de poluare fiind traficul rutier.

In 2017, Romania a importat aproape 520.000 de autoturisme second-hand, peste 70% dintre acestea fiind masini diesel poluante, mentioneaza sursa citata.

Punctual, raportul ORS precizeaza ca, in Iasi, valorile limita pentru particulele in suspensie PM10 au fost depasite cel mai frecvent in 2017, timp de 83 de zile, un nivel alarmant al poluarii aerului. Ca frecventa a depasirilor valorilor de poluare maxim admise, Capitala este pe locul doi, cu 44 de zile de depasiri, urmata de Brasov, unde valorile maxim admise au fost depasite timp de 40 de zile, in anul 2017.

In acest context, datele statistice arata ca opt dintre cele mai mari primarii din Romania au achizitionat in ultimii doi ani vehicule de transport in comun echipate cu motoare Diesel, desi organizatiile internationale de sanatate avertizeaza in privinta efectelor nocive asupra sanatatii a acestor vehicule. Bucuresti, Brasov si Cluj sunt orasele cu cele mai multe vehicule Diesel de transport in comun inmatriculate la o mie de locuitori, in 2017, in timp ce la nivel de judet, zonele urbane din Timis, Bihor si Cluj sunt cele care au cel mai mare numar de masini mai vechi de 20 de ani inmatriculate la o mie de locuitori.

Pe de alta parte, raportul citat mentioneaza ca doar trei primarii au cumparat mijloace de transport in comun cu propulsie electrica.

Cat priveste transportul nemotorizat, documentul ORS noteaza ca marile orase din Romania au, in medie, doar 22,3 kilometri de piste de biciclete, acest mijloc de deplasare fiind utilizat in special in acele orase asezate in zonele de campie.

In octombrie 2018, Ministerul Mediului a fost notificat de Curtea Europeana de Justitie cu privire la inceperea procesului pe care Comisia Europeana l-a intentat Romaniei pentru ca nu rezolva problema particulelor in suspensie din aerul respirat in Bucuresti.

Toate datele care stau la baza raportului „Clasamentul eficientei impotriva poluarii” au fost obtinute in urma cererilor adresate autoritatilor locale sau din surse oficiale, precum: Directia Regim Permise de Conducere si Inmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV), Institutul National de Statistica – INS (pentru numarul de locuitori), Ministerul Mediului, Agentia Nationala pentru Protectia Mediului si Organizatia Mondiala a Sanatatii (raport pe anul 2016).

Analiza se bazeaza pe o grila de evaluare cuprinzand 20 de indicatori organizati in cinci domenii: Interventii economice pentru reducerea poluarii aerului (25% din scor), Interventii administrative pentru reducerea poluarii aerului (25% din scor), Interventii comportamentale pentru reducerea poluarii aerului (10% din scor), Infrastructura care face posibila reducerea poluarii aerului (20% din scor) si Indicatori directi de poluare a aerului (20% din scor) . 1a93455e9b3e0d9acc

Nici un comentariu

Lasati un mesaj