Proiect-bani si zile libere de la stat pentru părinții care stau acasă cu copiii atunci când școala este online.

0
1182

Atunci când școala se face online, iar  părinții vor sta acasă pentru a supraveghea copiii, aceștia pot primi zile libere și bani de la stat. Este o facilitate analizată de Guvern într-un proiect de ordonanță de urgență.Sprijinul financiar este destinat părinților cu copii până la vârsta de 12 ani, iar indemnizația este în valoare de 193 lei brut pe zi, potrivit proiectului, citat de edupedu.ro. Doar unul dintre părinți va primi zile libere pentru care statul va acoperi cheltuielile, în cazul suspendării cursurilor la școala unde învață copilul.Zilele libere se acordă părinților atunci când au copii cu vârstă de până la 12 ani sau au copii cu dizabilități de până la 26 de ani. De asemenea, zilele libere se acordă dacă celălalt părinte nu beneficiază, la rândul său, de zile libere.Prevederile se aplică și celor care au în grijă un copil cu handicap grav neșcolarizat sau o persoană adultă cu handicap grav.Zilele libere se acordă la cererea unuia dintre părinți, depusă la angajatorul persoanei care va supraveghea copilul.Pentru decontarea sumelor pentru plata indemnizaţiei, angajatorul va depune cerere la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă judeţene.Indemnizaţia pentru fiecare zi liberă acordată se plăteşte din capitolul aferent cheltuielilor de personal din bugetul de venituri şi cheltuieli al angajatorului şi este în cuantum de 75% din salariul de bază corespunzător unei zile lucrătoare, dar nu mai mult de corespondentul pe zi a 75% din câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat.Indemnizaţia este în sumă brută și este supusă impozitării şi plăţii contribuţiilor de asigurări sociale, de asigurări sociale de sănătate, precum şi plăţii contribuţiei asiguratorii pentru muncă.Luând în calcul salariul mediu brut de de 5.420 de lei ca punct de referință la fundamentarea asigurărilor sociale de stat, indemnizația zilnică este 193 de lei pe zi, respectiv 2.702 lei brut pe 14 zile.

photo-of-woman-playing-with-her-children-3806953-860x478

Nici un comentariu

Lasati un mesaj