ZECE zile libere de Crăciun și Revelion. Guvernul vrea să declare 24 şi 31 decembrie, zile nelucrătoare

0
1737

Reprezentanţii Guvernului vor declara zilele de 24 şi 31 decembrie, zile nelucrătoare, pentru o vacanţă mai lungă cu ocazia sărbătorilor de iarnă.

Pe lângă cele trei zile libere de Sf. Andrei şi Ziua Naţională a României, de Crăciun şi Revelion românii se  vor bucura de … zece zile libere. În acest an, Crăciunul pică într-o zi de marţi, iar zilele libere legale sunt 25 şi 26 decembrie. La fel stau lucrurile şi de Anul Nou, zilele de 1 şi 2 ianuarie 2019 fiind declarate nelucrătoare. Cum guvernanţii intenţionează – pentru a face punte între zilele libere și weekend-uri – să declare zilele de luni, 24 decembrie şi luni, 31 decembrie, zile libere, ar rezulta câte o mini-vacanţă a câte cinci zile, atât de Crăciun, cât şi de Revelion.Vor fi, în total, zece zile de vacanţă, întrerupte la jumătate de două zile lucrătoare, joi, 27 şi vineri, 28 decembrie.Anunțul oficial legat de declararea zilelor de 24 şi 31 decembrie drept nelucrătoare este aşteptat la începutul lunii decembrie. Pentru salariaţii a căror activitate nu poate fi întreruptă din cauza caracterului procesului de producţie sau specificului activităţii, cum ar fi unitatiile sanitare sau cele de alimentaţie publică, angajatorul este obligat să compenseze cu zile libere în următoarele 30 de zile. În cazul în care, din motive justificate, nu se acordă zile libere, salariaţii beneficiază, pentru muncă prestată în zilele de sărbătoare legală, de un spor la salariul de baza ce nu poate fi mai mic de 100% din salariul de baza corespunzător muncii prestate în programul normal de lucru.img

Nici un comentariu

Lasati un mesaj