Mesajul primarului Dorin Nistor de Ziua Mondiala a Sanatatii 2021

0
1000

unnamed

În contextul în care, la nivel mondial, sănătatea a devenit prioritatea incontestabilă, marcarea zilei care celebrează sănătatea și viața ne oferă, din nou, un prilej plăcut și onorant de a transmite felicitări și gânduri de prețuire tuturor celor care muncesc în acest domeniu dedicat omului. La Sebeș, activitățile medicale se dezvoltă în permanență, atât în ceea ce privește serviciile sprijinite din bugetul public, cât și serviciile medicale private. Istoria a început în anul 1910, când urmând ambițios tradiția centrelor din Sibiu, Cluj sau Arad, s-a dorit fondarea unui spital care să trateze cazurile grave. Fondurile necesare construcției au provenit de la Primăria Sebeş, prin implicarea primarului J. Schopp, din contribuţia locuitorilor orașului și ai comunelor învecinate. Suma nefiind suficientă, a fost atrasă o donaţie a arhiducesei Sofia, soţia lui Franz Ferdinand de Habsburg, moştenitorul tronului. La fel ca atunci, astăzi susținem importanța unui spital bine dotat la Sebeș, construirea unui corp nou, adaptat nevoilor de dezvoltare locală, care să ofere încredere locuitorilor Sebeșului și ai localităților din împrejurimi și să contribuie la creșterea calității vieții. Mulțumim tuturor companiilor care sunt alături de serviciile publice medicale prin donații, semn că am rămas o comunitate unită și implicată. Gânduri de mulțumire aniversaților zilei, personal medical și auxiliar, farmaciști, persoane dedicate unor profesii nobile, într-un domeniu indispensabil societății. Cea mai mare bogăție a oamenilor rămâne sănătatea, cea mai mare bogăție a Sebeșului rămân oamenii săi. Rămânem solidari și încrezători că vom trece cu bine peste încercările pandemiei, atenți la nevoile semenilor noștri.
Cu aleasă prețuire,
Primarul Municipiului Sebeș,
Dorin Nistor
Sebeș, 7 aprilie 2021
Ziua Mondială a Sănătății

Nici un comentariu

Lasati un mesaj