SPITALUL DIN SEBEȘ BENEFICIAZĂ DE O FINANȚARE NERAMBURSABILĂ DE PESTE 16 MILIOANE DE LEI PENTRU GESTIONAREA CRIZEI COVID.

0
1083

1200x630Spitalul Municipal Sebeș este beneficiarul unei finanțări nerambursabile în valoare de 16.058.188 lei pentru achiziționarea de echipamente medicale. Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Operațional Infrastructură Mare, a semnat contractul de finanțare pentru implementarea proiectului „Dotarea Spitalului Municipal Sebeș în vederea creșterii capacității de gestionare a crizei Covid-19”. Proiectul elaborat de echipa din Primăria Municipiului Sebeș a fost depus în anul 2020 pentru finanțare din fonduri europene nerambursabile, în cadrul apelului POIM/819/9/1/Consolidarea capacității de gestionare a crizei sanitare COVID-19.

Compartimentul ATI al Spitalului Municipal Sebeș va fi dotat cu 5 paturi de terapie intensivă, o stație centrală de monitorizare pacienți, 5 monitoare de funcții vitale. Pentru compartimentul Ortopedie și traumatologie se achiziționează o masă chirurgicală pentru sala de operații ortopedie, truse pentru instrumentarul de ortopedie și traumatologie, motor de osteosinteză, aparat Roentgen diagnostic C-ARM. Printre noile dotări ale secției Chirurgie generală menționăm: monitoare de funcții vitale, turn laparoscopie, aparat ligasure, truse cu instrumentar de chirurgie generală. Camera de gardă va beneficia în curând de un aparat Roentgen portabil, de monitoare mobile pentru pacienți, un robot de dezinfecție, defibrilator, truse de urgențe și truse de reanimare. Dotările pentru secția Obstetrică-ginecologie vor fi completate cu o masă de consultație, histeroscop, ecograf cu sondă convexă și endovaginală, monitoare fetale. Secția de medicină internă va beneficia de un ecograf abdominal cu sondă convexă și liniară, de monitoare de funcții vitale și defibrilator. Compartimentul cardiologie își va îmbunătăți activitatea cu ajutorul unor noi dotări: ecograf cardiac cu sondă de cord și sondă liniară, electrocardiograf cu 12 canale, sistem de testare la efort cu bandă, holter EKG, holter TA, defibrilator. Un nou ecograf cu sondă convexă și liniară va fi utilizat în activitatea laboratorului de Radiologie și imagistică medicală. Prin intermediul acestui proiect, laboratorul de analize medicale va fi dotat, în plus, cu: frigider și congelator pentru stocarea probelor de laborator, hotă de laborator, microscop, aparat imunologie și aparat hematologie.

În beneficiul pacienților vor fi achiziționate 125 paturi medicale reglabile cu telecomandă și 125 de noptiere cu măsuțe, o parte din finanțare fiind susținută prin proiect, restul de la bugetul local al Municipiului Sebeș.

 

Nici un comentariu