Coaliția a discutat miercuri, 21 februarie, despre comasarea alegerilor europarlamentare şi locale, în acest scenariu, lista comună PSD–PNL la europarlamentare urmând a fi deschisă de un independent.
De asemenea, se ia în calcul şi ca alegerile prezidenţiale să fie devansate în luna septembrie, potrivit unor surse politice.
Liderii coaliţiei au agreat miercuri dimineaţă ideea comasării alegerilor europarlamentare cu localele, în 9 iunie. În acest caz, cele două partide vor merge pe listă comună la alegerile pentru PE, iar cap de listă va fi un independent.
Potrivit surselor, PSD ar dori ca alegerile prezidenţiale să aibă loc în luna septembrie, iar cele parlamentare să rămână în luna decembrie, la termen.
În acest caz, noul preşedinte ales ar urma să aştepte ca actualul preşedinte să îşi încheie mandatul.
Motivaţia devansării alegerilor prezidenţiale ar fi, potrivit surselor, pe lângă faptul că în luna decembrie vor fi mai puţine chemări la urne, şi că România ar putea intra în negocierile pentru posturile europene.