Pregătiri pentru reînceperea activității în școli.

0
870

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a făcut precizări, joi, despre copii-vaccin-coronavirus-unicef, într-o videoconferință cu inspectorii școlari.“Adeverințele medicale vor fi luate în considerare și în format electronic. Adeverințele medicale cu privire la vulnerabilitățile elevilor care le împiedică prezența la școală, din primul semestru, rămân valabile, a precizat ministrul Educației.“ în situația în care elevul  prezintă simptome sau nu se prezintă la școală – nu se pun absențe sau se pun motivate”, a anunțat ministru Sorin Cîmpeanu.Fiecare școală va primi un buget pentru acțiuni remediale, directorul va decide cum va fi împărțit acel buget în școală.In plus in opinia ministrului, triajul  observațional va fi facut si de cadrele didactice care au experiență  cu copiii  si își pot da seama, fără să aibă experiență medicală, dacă unui copil se simte rău. Dacă există un consimțământ semnat al părinților, elevii vor putea fi testați într-o primă fază cu teste antigen rapide în cabinelele medicale. Întrebat dacă poate fi obținut acordul părintelui, dacă e cazul, prin Whatsapp, Cîmpeanu a spus că da. Acordul părintelui trebuie să fie expres și informat. Dacă un învățător nu poate veni la școală  si școala nu poate să asigure un alt învățător, în acel caz elevii trebuie să continue online. In cazul in care scoala nu are personal mediacal de specialitate , testele vor fi efectuate de DSP, care  va trebui să acționeze cât mai eficient cu putință. Profesorii și ceilalți angajați ca personal didactic aflat în grupa de risc – vârstnici, diabet zaharat sau alte boli cronice, imunitate deficitară – pot desfăşura activităţi în sistem online numai în baza unei certificări emise de medicul de medicina muncii.Prevederea este inclusă într-un draft de ordin comun al miniştrilor Educaţiei şi Sănătăţii care urmează să fie aprobat în contextul începerii şcolii în 8 februarie.În acest caz, conducerea şcolii va adapta orarul şcolar în mod corespunzător, prevede draftul de ordin pentru aprobarea măsurilor de organizare a activităţii în cadrul unităţilor/instituţiilor de învăţământ în condiţii de siguranţă epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2. Preşcolarii/elevii cu dizabilităţi, în funcţie de specificul afecţiunii, vor beneficia de adaptarea măsurilor de prevenţie în mod adecvat dizabilităţii specifice. Măsurile de protecţie pentru învăţământul special, atât pentru profesori, cât şi pentru elevi, vor fi adaptate nevoilor acestora, cu avizul DSP”, mai prevede draftul de ordin.

Nici un comentariu

Lasati un mesaj